idei de manichiura pentru iarna

Devine un cerc vicios să alegem aceleași manichiuri clasice iarna: culori pastelate, modele cu fulgi de zăpadă sau sclipiciul aplicat doar pe inelar.

Dacă te aflii în căutarea unor noi modele de manichiură, inovatoare, în pas cu ultimele tendințe, și potrivite sezonului rece, atunci acest articol este pentru tine.

Descoperă 5 idei creative care să te inspire pentru manichiuri perfecte, realizate cu produse profesionale Nail Art Professionals.

 

Glitter all the way

Îți dorești să spargi monotonia zilelor mohorâte de iarnă? Experimentează cu sclipici! Cum spunea și Barbara Park – „A little glitter can turn your whole day around.”

Oferă bucurie prin unghiile jucăușe cu sclipici.

Dar cum? Sunt multe moduri în care o manichiură cu sclipici poate fi adaptată persoanei care o poartă. Un mod clasic este sclipiciul aplicat pe întreaga suprafață a unghiei. Acesta poate fi aplicat uniform sau se pot îmbina mai multe tipuri de sclipici pentru un efect mai dramatic și intens. Desigur, o altă tehnică interesantă, dar discretă pentru a obține un efect sclipicios, este aplicarea unei pudre care să preia culoarea ojei și să-i ofere un efect strălucitor.

În cazul în care nu dorești un look puternic, ci unul subtil, sclipiciul poate fi reinterpretat. Astfel, glitter-ul poate fi aplicat doar pe vârful unghiei, sau intercalat cu ojă în culori neutre sau specifice anotimpului rece.

Glitter Manichiura

Precious Touches

Manichiura poate fi mai mult decât niște unghii îngrijite. Aceasta poate transforma cu totul look-ul unei persoane și poate deveni un accesoriu prețios purtat zi de zi.

Transformă manichiura într-o bijuterie.

Zilnic ne dorim să fim frumoase și încă de mici purtăm accesorii prețioase sub forma bijuteriilor pentru a ne completa look-ul și personalitatea. Cu trecerea anilor, bijuteriile au devenit din ce în ce mai sofisticate, iar acum ne putem transforma propriile unghii în accesorii prețioase.

Oferă unghiilor accente prețioase și lipsa multitudinii de bijuterii nu va mai fi simțită niciodată. Cum putem obține un astfel de look? Simplu. Putem păstra culorile neutre care oferă eleganța și adăuga elemente prețioase. Fie că dorim să combinăm o ojă aurie sau argintie cu bijuterii pentru unghii, fie că adăugăm o decorațiune aurie sofisticată, important este ca rezultatul nostru să fie unul de impact. 

Manichiura pretioasa

Cozy Textures

Nu e nimic mai potrivit pentru o vreme răcoroasă decât niște unghii cu textura puloverului preferat.

Obține un look cozy de iarnă nu doar cu ajutorul outfit-ului, ci și cu ajutorul manichiurii.

Pentru a crea aceste texturi este importantă inspirația. Aceasta poate veni din orice textură a materialului din care sunt confecționate articolele vestimentare. Fie că e vorba de textura puloverului preferat, fie că e jerseul pe care îl porți în zilele friguroase sau fusta feminină din stofă de pe podiumurile de modă – toate acestea te inspiră zilnic.

După alegerea texturii pe care dorim să o recreem, este importantă tehnica și produsele utilizate. Încearcă să folosești produse din aceeași gamă pentru a le păstra integral propritățile cu care au fost create. În schimb, nu te grăbi. Crearea acestor texturi poate dura, însă rezultatul va fi peste așteptările tale.

Manichiura cu textura

Abstract Nail Art

Te-ai săturat de aceleași modele clasice de pe unghiile tuturor? Îndrăznește să fii creativ.

Transformă unghiile în adevărate opere de artă

Cum? Lasă frâu liber imaginației și explorează oportunitățile creativității. Desigur, te poți inspira din creațiile haute couture a marilor case de modă precum Chanel, Valentino sau Dior. Apoi, alege trend-ul potrivit. Pentru un look simplu, minimalismul unghiilor este esențial. Așadar poți încerca să păstrezi decorul discret și să simplifici orice imagine sau model prin linii fine. În schimb, dacă ne dorim un look extravagant și fastuos, plin de detalii aurii, inspirat din cel al casei de modă Versace, poți crea o manichiură bogată în detalii.

Mai mult decât alegerea cromaticii, pentru a duce design-ul unghiilor la nivel de artă, este nevoie de o unghie perfectă. Aceasta trebuie să fie construită atent și să respecte cerințele ultimelor tendințe în materie de inovare. Unghiile super slim sunt noul trendsetter și pot fi obținute folosind produsul Nail Art Royal Slim Gel.

Manichiura - Abstract Nail Art

Royal Slim Gel

Nature Addicts

De cele mai multe ori ne simțim copleșiți în încercarea de a găsi noi idei pentru manichiuri unice.

Găsește-ți inspirația în natură.

Profită de fiecare rază de soare, fir de iarbă sau mai bine zis acum, de frumusețea iernii. Natura este mereu aproape de noi, iar iarna oferă o inspirație prin fiecare rază palidă de soare, prin lumina difuză în zilele înnorate, prin fulgii de nea sau prin strălucirea zăpezii proaspăt depuse.

Păstrează cromatica specifică sezonului rece și reinventează formele clasice ale fulgilor de zăpadă. Pentru a obține manichiuri cu adevărat speciale, poți combina diverse culori și texturi, sau chiar adăuga decorațiuni.

Manichira inspirata din frumusetea naturii

Leave a Comment

Your email address will not be published.

seven + four =

TOP

X